Dependențele

Prin articolul de azi ne propunem să analizăm cum apar dependențele, ce tipuri de dependențe există, cum pot fi ele gestionate de persoana dependentă, respectiv, de cei din jurul persoanei dependente, dar și când e momentul să apelăm la ajutor specializat.

Definiții ale dependenței:

  • ,,Un gol interior pe care individul încearcă să îl umple cu lucruri care din vin exterior.” (Gabor Mate, ,,Pe tărâmul fantomelor înfometate’’)

  • ,,O boală primară a creierului’’ (Academia Americană de Medicină a Dependenței)

  • ,,Dependența este un răspuns de adaptare și un mecanism de amuțire a durerii emoționale. Are în spate multă durere, suferință, nevoi nesatisfacute, dorința de a fugi de ceva, teamă.’’ (Alexandra Irod)

  • ,,Situația de a fi dependent; stare de subordonare, de supunere. Tulburare psihică manifestată prin lipsă de inițiativă, prin atașament total față de unele persoane. Stare patologică datorată obișnuinței de a consuma alcool, stupefiante, medicamente.” (Dexonline)

    Cum apare dependența?

În principal, sunt 3 posibile canale prin intermediul cărora poate aparea o dependență, unele dintre ele reprezentand strict o predispoziție la un comportament compulsiv:

  • moștenire genetică;

  • stresul mamei în timpul sarcinii;

  • contextul/experiențe de viață.

Cf. lui Gabor Mate ,,nu dependența se transmite, ci sensibilitatea și predispoziția la un comportament compulsiv.”

Studii și statistici

Experimentul Rat Park realizat de dr. Bruce Alexander în 1970 scoate la iveală faptul că dependența este declanșată și persistă atunci când subiectul nu are viață socială, nu are activități care să îi producă plăcere și trăiește în izolare. Deducem astfel cât de important este contextul de viață.

Tutunul provoacă 40 de milioane de decese anual la nivel mondial. Fumatul ucide > 1.000 de americani în fiecare zi.

În întreaga lume, 240 de milioane de oameni sunt dependenți de alcool. În US 14,6 milioane de adulți americani sunt diagnosticați drept alcoolici.

În 2021, numărul estimat al consumatorilor ilegali de droguri la nivel mondial a fost de aproximativ 296 de milioane, dintre care 39,5 milioane sunt considerați depedenți.

Câteva tipuri de dependențe:

De substanțe:

  • Alcool

  • Cafea

  • Droguri

  • Medicamente cu efect sedativ și psihoactiv

  • Steroizi anabolizanți

  • Tutun

  • Zahăr

De comportament:

  • Cumpărături

  • Exerciții fizice

  • Internet / Social media

  • Jocuri video / jocuri de noroc

  • Mâncat

  • Pornografie

  • Sex

Caracteristici principale

  1. Incapacitatea de control

  2. Angajarea compulsivă către manifestarea consumului de substanțe

  3. Persistența sau recidiva comportamentului compulsiv

  4. Insatisfacție, iritabilitate, dorință intensă atunci când ,,obiectul dependenței’’ nu este disponibil imediat

  5. Deteriorare fizică/psihică

  6. Creșterea dozei în timp

Cum gestionez o dependență?

a) Dependența proprie:

  • Observă-te

  • Procrastinează comportamentul compulsiv

  • Discută cu tine și identifică cauza dependenței

  • Manifestă compasiune

  • Acceptă că e posibil să recidivezi și construiește-ți așteptări realiste

  • Fără comparații

  • Focusează-te pe proces, nu pe rezultat

  • Cere ajutor specializat atunci când observi că pe cont propriu nu te poți descurca

b) Dependența cuiva din jurul tău:

  • Observă dacă acea persoană dependentă e dispusă să accepte ajutor

  • Fii curios și întreabă cum îl/o ajută acea dependență

  • Validează-i experiența și manifestă compasiune

  • Îndrumă persoana spre un specialist pentru a adresa cauza dependenței

Tratează cauza din spatele dependenței dacă vrei ca rezultatele să persiste pe termen lung.

Mai jos ai un ghid de doar 8 întrebări care te vor ajuta în procesul de auto-analiză. Folosește-le de fiecare dată când apare acea dorință intensă pentru ,,obiectul dependenței’’ tale:

  1. Ce simt atunci când manifest un comportament compulsiv?

  2. Cum mă ajută această dependență? Ce câștig manifestând această dependență?

  3. Ce pierd continuând această depedență?

  4. Ce nevoi îmi satisfac atunci când manifest dependența?

  5. Cum altfel pot obține o stare de bine, de pace, de control, de iubire sau de eliberare de durere/suferință?

  6. Ce pot face ca acest obicei să îmi provoace cât mai puțin rău posibil?

  7. La ce resurse sau persoane suport am acces acum?

  8. Ce sunt dispus să schimb începând chiar de azi?

Surse:

Gabor Mate - ,,Pe tărâmul fantomelor înfometate’’

Mind Architect – podcast Alexandra Irod

https://www.psychologytoday.com/us/basics/addiction/causes-addiction

https://my.clevelandclinic.org/health/diseases/6407-addiction

https://www.verywellmind.com/addiction-4157312

https://www.psychiatrictimes.com/view/what-does-rat-park-teach-us-about-addiction

https://www.psychologyhub.ro/dependente/

Drug situation in Europe - Statistics & Facts

https://www.grace-riddell.com/blog/2017/4/24/looking-for-love

Addiction Explained, Rises & Falls in Dopamine | Dr. Andrew Huberman

After A Few Minutes Of Social Media, This Happens - Neuroscientist Andrew Huberman

Mult succes!

Previous
Previous

Cum să gestionezi conflictele în cuplu: Cauze, Soluții și Acțiuni pentru Revitalizarea Relației

Next
Next

Time management